Dragostea lui Dumnezeu

A mai trecut un an... Da, dar anul asta chiar s-au intamplat multe. In primul rand, daca tot zic ca fac icoane, m-am inscris la un curs de iconografie! Nu sunt cel mai stralucit elev (ca sa spun asa) dar ma straduiesc. Si nu vor fi icoane pe sticla ci pe lemn. La examen ni s-a cerut sa scriem pe foaia desenata care este motivul pentru care am ales sa facem acest curs. Am trait un moment de deja-vu. Am mai raspuns odata la intrebarea asta! Ei bine, raspunsul de data aceasta a venit mai greu pentru ca am tratat intrebarea cu o mai mare seriozitate. Am scris: "Vreau sa ma apropii mai mult de Dumnezeu." Dar ce nevoie ai sa te apropii mai mult de Dumnezeu? Ei bine, Dumnezeu este singurul care iti daruieste un fel de iubire care nicidecum nu doare, nu e exagarata, nu face promisiuni in desert, "nu se trufeste, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul [...] Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă..." si cel mai important... nu se ia de la tine. Intr-o lume in care aproape ca nu mai exista statornicie in iubire, cum sa nu cauti pe Cel care ti-o garanteaza? Doar ca apropierea de Dumnezeu nu e deloc usoara... e ca atunci cand te pregatesti sa te duci la bal si trebuie sa te imbraci cu cele mai frumoase haine, sa te aranjezi, sa te "primenesti". Ei bine, aici sufletul e cel catre trebuie primenit si aranjat, pentru ca altfel nu poti sa primesti iubirea daca nu ai o inima curata (curatita). Asta pentru ca noi suntem obisnuiti cu un alt gen de iubire...

Lacrimile femeii te scot din Iad

De curand am dat peste un filmulet in care un barbat la vreo 34 de ani povesteste cum, in timp ce era in coma dupa un accident de masina, L-a vazut pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a luat sufletul si i-a aratat iadul, adica unde ar fi ajuns el daca isi mai continua viata in modul in care o traia. El povesteste cum s-a trezit din coma dupa 15 zile, cand nimeni nu-i mai dadea nicio sansa, in aceeasi zi in care prietena lui (devenita apoi sotie) s-a rugat pentru el la o manastire. Mare putere are femeia in rugaciune. Era un sfant in a carui viata se povesteste ca pentru rugaciunile mamei sale, din om depravat a devenit om cu viata sfanta. Evident ca am uitat despre ce sfant e vorba...  poate Sfantul Augustin. Ma intreb totusi... cat ar trebui o femeie sa planga ca Dumnezeu sa-i asculte rugaciunea? Exista un anumit tip de plans mai bun ca altul? O mica indoiala in suflet poate anula rugaciunea? Si, oare, barbatii cunosc aceasta arma secreta care duce la mantuire? In fine, cert este ca intalnirea cu Dumnezeu iti schimba viata. Pentru unii este nevoie de o intalnire asa, la propriu... pentru altii este suficienta credinta. Oare de ce cei care sunt in cautarea adevarului suprem nu il gasesc pe Dumnezeu? Poate asa i-ar fi mai usor si Lui si nu ar mai trebui sa ingaduie atata suferinta a oamenilor... pentru ca noi numai prin suferinta ajungem sa ne intalnim cu Dumnezeu.

sursa: youtube.com

Sa populam Raiul

 Eu am venit in lume sa aduc bucurie, de unde a venit intristarea?

De ce mor oamenii? Dar de ce sa nu moara? Cine si-ar dori o viata vesnica pe acest pamant? Nu e mai buna o viata vesnica langa Dumnezeu? Ba da! Aici avem parte de multe greutati, de neplaceri, de tristete. Langa Dumnezeu avem parte numai de dragoste. Iar dragostea, trebuie sa recunoastem, este singurul sentiment care te implineste... de orice natura ar fi ea... si de oriunde ar aparea. Asadar, a muri este firesc si, in sine, nu este un lucru trist. Ce este trist este daca mori fara sa fii impacat cu Dumnezeu. Dar cum stiu daca sunt sau nu impacat cu Dumnezeu (o sa ma documentez in curand). Imi era frica de moarte pe vremuri. Ma gandeam ca nu vreau sa ma dezlipesc de lumea aceasta, de cei dragi, ca mi-ar fi prea dor (chiar si in viata de dincolo). Ce nu intelegeam eu este ca moartea inseamna viata. Sfintii sunt praznuiti in ziua mutarii lor la Domnul si nu in ziua in care ei s-au nascut. Si se face mare sarbatoare pentru ei. Atunci noi de ce sa nu ne bucuram cand cineva drag paraseste aceasta lume pentru a se duce intr-una mai buna? Sa ne bucuram pentru ei si sa nadajduim ca bunul si iubitorul de oameni Dumnezeu o sa mantuiasca sufletele lor si pe ale noastre si ca ne vom muta cu totii in Rai, fiecare pe norul lui, atunci cand i-o veni vremea.

Sfintii se bucura

De ce se intorc oamenii catre Dumnezeu? Dar, mai ales, de ce raman oamenii cu Dumnezeu? 

Hai sa spunem ca a dat peste tine un necaz si, ca tot omul, ceri ajutorul Celui de sus. Ca altceva nu mai ai ce face. Esti bolnav... in stare terminala... ai fost la toti doctorii, ai folosit toate leacurile babesti, toate terapiile naturiste... si nimic nu a functionat. Asadar, nu ti-a mai ramas nimic altceva de facut decat sa spui: "Doamne, vindeca-ma Tu". Si Dumnezeu, ca un bun si iubitor de oameni, te vindeca. Asa se intorc oamenii catre Dumnezeu. La necaz. Atunci cand se afla intr-o incercare grea. Cand au ajuns atat de neputinciosi incat numai si numai Dumnezeu ii mai poate ajuta. Si, in adancul sufletelor noastre toti simtim asta. Chiar si cel mai ateu dintre atei. Cu totii simtim firul ce ne leaga de Cel ce ne-a facut. Dar ce se intampla cu cei care, trecand prin incercarea grea, au si ramas cu Dumnezeu? Adica, odata ce te-a ajutat si te-a scos din noroi, de ce sa mai ramai cu El daca acum iti merge bine? Sau, si mai de neinteles, de ce sa te intorci catre Dumnezeu daca nu ai avut niciun necaz? Ce te-a apucat? Ai innebunit?! Ei bine... raspunsul este 'dragostea'. Dragostea te duce catre El si dragostea te tine aproape de El. Dar ce fel de dragoste o fi aceasta? Iubirea de oameni nu este la fel ca iubirea de Dumnezeu. Si nici cea pe care o primesti de la oameni nu este la fel ca cea pe care o primesti de la Dumnezeu. Iubirea oamenilor este egoista, acum o ai acum nu o mai ai. Oamenii se satura de tine si atunci cand se satura isi iau si iubirea la pachet si te lasa cu buza umflata. Si, mai mult decat atat, iubirea oamenilor nu te copleseste. Cei care au simtit dragostea si purtarea de grija a lui Dumnezeu imi vor da dreptate. Nu ar putea inima noastra sa cuprinda cat are Dumnezeu de oferit. Asa cum nu ar putea trupul unui copil sa reziste unei imbratisari parintesti daca parintele ar imbratisa dupa puterea dragostei lui. Este o stare de bucurie inexplicabila. Este ca si cum sti ca nimic rau nu ti se poate intampla pentru ca El are grija de tine. Este o dragoste fara interes. Dumnezeu vrea sa-ti dea tie totul. Vrea sa te vada fericit, sanatos, linistit, impacat cu lumea. Cum spune... "bucurie mare se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste". Bucurie mare... adica sarbatoare... petrecere... toti sfintii petrec in bucurie pentru tine ca te-ai intors la Dumnezeu, ca ai ramas cu Dumnezeu si ca ai simtit dragostea Lui. Acum si tu faci parte din familia lui Dumnezeu.

Fie tie dupa credinta ta

Exista doua lumi... cea a credintei si cea a indoielii. Daca alegi sa crezi inseamna ca te lasi cu totul in grija lui Dumnezeu. Cei ce au indoieli nu pot intelege asta... nici macar la nivelul absurdului. Dar Domnul a spus clar:

'Dacă veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi voua cu neputinta.'

Problema este una singura... credinta este un dar de la Dumnezeu. Asa cum e inainte-vederea. Asa cum e facerea de minuni. Asa cum e vindecarea. Nu toti au darul credintei. Nu stiu ce ar trebui sa faci ca sa-l primesti... poate doar sa-l ceri. (?) Stiu doar ca a crede este mai usor decat a nu crede. Il mai lasi si pe Domnul sa ingrijeasca de viata ta, sa aranjeze lucrurile, sa te fereasca de rele, sa-ti aduca in cale oameni buni, sa-ti gaseasca loc de parcare :). Pentru ca altfel... cred ca poti chiar sa innebunesti. Si se inampla de multe ori ca oamenii sa innebuneasca la propriu sau sa se imbolnaveasca de ingrijorare sau de tristete sau de nervi. Dumnezeu, ca un bun si iubitor de oameni, atata ne cere: sa credem in El iar El ne va implini toate cererile (care ne sunt de folos sufletului nostru). Ce lume frumoasa ar fi aceea in care toti oamenii ar fi cu inimile deschise, cu inimile sus si ar avea credinta in Dumnezeu.

Razboiul gandurilor

Imi place linistea. Cand e extrem de liniste poti sa-ti pui ordine in ganduri: 'tu... acolo, tu... dincolo, tu... vino-ncoa ca pe tine trebuie sa te lamuresc'. Dar ce e cu toate gandurile astea? Am auzit de multe ori expresia 'razboiul gandurilor' iar acum, daca stau si ma gandesc... razboi suna a ceva serios, chiar foarte serios. Adica am vazut si eu multe documentare cu razboaie (recunosc ca am dezvoltat un fel curiozitate in ultima vreme pe subiectul asta) si acolo se lasa cu oameni torturati, oameni raniti, oameni morti. Fiecare vrea sa puna stapanire pe celalalt. Si de aici deduc eu ca gandurile vor sa puna stapanire pe mintea noastra. Si de cele mai multe ori reusesc. Ce interesant ca ceva ce practic nu poti sa percepi cu niciunul dintre simturi, poate avea asa multa putere asupra ta. Asadar, razboiul gandurilor poate, la o adica, sa te si omoare. Deci, daca este razboi, razboi sa fie! Cred ca, la vreme de razboi, cea mai mare greseala pe care o poti face este sa ti se faca frica si sa fugi... atunci ai incurcat-o! In schimb, trebuie sa iti gasesti aliati puternici, sa te inarmezi cu cele mai performate arme si sa lupti. Care sunt armele duhovnicesti impotriva gandurilor care ne razboiesc? In primul rand rugaciunea. In al doilea rand postul... care face ca rugaciunea sa lucreze. In al treilea rand... sa nu stai de vorba cu gandurile. Sa le ignori. Pentru ca gandurile de cele mai multe ori te amagesc si te obosesc si te innebunesc de cap. Asadar: 'tu... acolo, tu... dincolo iar tu... mai lasa-ma-n pace!'

Cand esti linistit... si gandurile se linistesc...

PS: Arhanghelul Mihail are sabie... si asta poate fi potrivita in lupa cu gandurile si nu numai

Ai grija sa nu il superi pe Dumnezeu

Asa... si cum faci sa nu-l superi pe Dumnezeu? E o provocare cam mare. Pentru ca esti om si, ca atare, cu inclinatii spre pacat. In orice clipa poti sa faci sau sa gandesti ceva rau, sa vorbesti urat, sa judeci pe cineva, sa poftesti, sa te falesti, sa fii lenes, sa mananci prea mult, etc. etc. etc. Doar ca Dumnezeul nostru este milostiv si iubitor de oameni. Adica, dupa mintea mea, daca imediat ce ai gandit raul, ai vorbit urat, ai judecat, ai lenevit, ai poftit, te-ai mandrit sau te-ai lacomit... ti-ai cerut iertare, atunci Dumnezeu, "ca un bun si de oameni iubitor" te iarta. Cred ca nu se poate abtine. Poate ca asta este cea mai mare dovada de dragoste... iertarea. De aceea ni se cere mereu sa iertam in cele mai importante momente... in rugaciune si inainte de Sfanta Impartasanie ("mergi si cu cei ce te-au suparat te impaca" - adica iarta-i). O fi de ajuns?

De ce se pierde harul?

Cred ca toti primim har de la Dumezeu. Mergi la biserica, primesti har, faci o fapta buna, iar primesti har, stai pe langa o persoana care are har... iei si de acolo. Suntem inconjurati de acest har al Duhului Sfant asa cum suntem inconjurati de aer. Nu-l vedem, asa cum nu vedem nici aerul... il simtim doar din cand in cand asa cum simtim ca bate vantul sau cand vedem frunzele ca sa misca (in bataia vantului). In acatistul Sfantului Duh chiar asa zice: "intru lumina si suflare de vant de bucurie-facatoare" deci comparatia mea e valida. Toti avem har, asta e clar. Cum facem de-l pierdem? Ei bine... un gand nelalocul lui, un gest marunt, o impresie, o dorinta ... toate acestea ne fac sa ne iesim din stare, sa nu mai fim in Duhul Sfant (temporar). Cine a zis: paziti-va ochii (mintea, cugetul, gandul, etc.) mare dreptate avea. 

'Harul Duhului Sfant sa fie cu voi cu toti'....'Si cu Duhul tau!'

Fluturi in... inima?

M-am mai gandit la asta acum ceva timp... si se pare ca mereu ma intorc la gandul meu. Inima noastra e prea mica pentru a cuprinde dragostea lui Dumnezeu. Presupunand, fireste, ca dragostea se aseaza in inima si nu in ficat sau rinichi sau stomac sau mai stiu eu unde... desi stomacul cu fluturii lui cu tot poate induce in eroare. Am observat totusi aceasta diferenta. Dragostea lumeasca intr-adevar iti afecteaza mai intai stomacul (i.e. fluturii). Ai, daca imi aduc bine aminte, o senzatie de... defapt, stii ce, nu-mi mai amintesc. Dragostea lui Dumnezeu in schimb cu siguranta direct la inima ajunge. O face sa bata mai tare, ii schimba ritmul, o face sa se faca mare mare ca si cum ar vrea sa-ti iasa din piept si sa cuprinda toti oamenii in ea. Din inima ajunge apoi in minte (desi invers ar trebui sa fie traiectoria din cate am inteles) si te pune pe ganduri. Oare ce am facut eu de ma iubeste Dumnezeu atat? Ei bine, cand simti dragostea lui Dumnezeu, nu iti mai este de folos meditatia sub cascada, mantrele, mokuso-ul si altele asemenea. Nu este nevoie sa te golesti de ganduri ca sa ajungi sa cunosti adevarul. Este nevoie doar sa-ti deschizi inima si, in loc sa practici meditatiile de orice fel, sa ai mereu gandul la Dumnezeu.

Tu iti duci crucea?

Unii se imbolnavesc de boli grave (sau mai putine grave), cronice sau nu, dureroase sau mai putin dureroase, de minte sau de trup, usor sau greu de dus. Si asta, se pare, este spre folosul lor. Pe toate le ingaduie Dumnezeu. Adica El stie ca tu te-ai imbolnavit, nu e nevoie sa-i mai spui si tu. Dar altii nu se imbolnavesc, sau, daca o fac, o pot duce cu foarte mare usurinta de parca nici nu ar avea boala in ei... fara simptome, fara dureri, doar cu eticheta de bolnav. Ca si cum Dz i-ar baga si pe ei in categoria celor bolnavi (ca sa nu se zica, ca sa nu se spuna). Ei bine, ce te faci atunci cand vezi cat de grea e crucea altora iar tie iti merg toate din plin? Nu te apuca frica? Dar frica cea buna de data asta... frica de a nu-l supara pe Dz. Cu alte cuvinte, crucea ta sa fie pur si simplu sa fii cuminte, ascultator, sa-ti faci treaba cum trebuie si sa nu umblii dupa cai verzi pe pereti. Sa nu cedezi ispitei, sa nu te bagi in lucruri prea grele pentru tine, sa nu gandesti raul, sa ajuti oamenii dupa putinta si sa-L lasi pe Dz sa lucreze prin tine. Pentru ca pe tine te vrea sanatos (sau bolnav doar cu numele si nu cu suferinta) pentru ca are nevoie de tine pentru altceva. Suferinta ta fizica nu ti-ar fi de folos. Mai de folos este sa-ti folosesti mintea decat sa ti-o pierzi, sa fii cu oamenii dacat sa nu poti iesi din casa, sa mergi decat sa nu poti merge, sa vorbesti decat sa nu poti vorbi. Crucea ta e usoara. Zi mersi!

Minunile lui Dumnezeu

Sunt pretutindeni. Defapt, drept vorbind, nici nu cred ca ar trebui considerate minuni... cred ca la Dumnzeu acestea reprezinta normalitatea. Cred (cu adevarat) ca daca reusesti sa te pui in rezonanta cu Duhul Sfant, atunci numai asa se desfasoara viata ta... ca o minune. Lucrurile ti se intampla in virtutea inertiei, pe toate le vezi bune, pe toate le vezi frumoase, iubesti oamenii, te iubesti si pe tine, iti bate inima in piept ca si cum urmeaza sa te intalnesti cu cineva important, traiesti un fel de emotie continua si, in orice moment, te astepti sa ti se intample ceva minunat. Nici nu conteaza sau nu daca tu ti-ai dorit lucrul acela... conteaza daca Dz te crede pregatit pentru dar. Ca atunci cand vine Mos Craciun la copii... daca vede ca au ghetutele pregatite, isi lasa si el darul lui acolo, pentru ca are unde! Dar daca tu nu ai ghete... eu zic ca te apuci sa faci rost!

Cred ca cea mai mare minune a lui Dumnezeu este de a intoarce sufletele. Lucru imposibil la om (am incercat si eu dar am esuat lamentabil). Imi inchipui cat de subtil lucreaza El... se atinge de inima omului. Adica tu esti impietrit, in lumea ta, singur, in singuratatea ta, sau egoist sau mandru sau mai stiu eu ce iar Dumnezeu, prin nu stiu ce minune, isi face mila de tine. Cred ca este o lucrare foarte grea care cere rabdare si dragoste (multa si multa). I se potriveste totusi celui care este intruparea rabdarii si a dragostei. Mi-as dori sa fur si eu meseria asta de la "Al Batran", asa cum fur meserie de la cei care practica meseria mea lumeasca, dar pentru asta trebuie sa ma pun pe frecventa Duhului Sfant. Asadar... "Vino, Duhule Sfinte si te salasluieste intru noi!".

Fara nicio legatura... prin Sighisoara.

-N-o sa-i mearga bine.
-De ce?
-Ii fasaie rochia...
-Aha, asa se zice? Daca iti fasaie rochia atunci o sa-ti mearga prost?
-A, nu stiu! Ziceam ca o sa se auda fasaitul cand o sa danseze...
-Ha ha ha... dar mirele unde e??

Unu plus unu face... unu

Dupa cum incepusem sa spun noaptea trecuta tot cam pe la ora asta... inainte de schimbarea neprevazuta de inspiratie, reiau gandul meu naiv inspirat din legea Domnului:

<<Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa. Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.>>

 Din pacate, de mici suntem crescuti cu basme, cu povesti in care mereu castiga binele, in care el e print, ea e ... ma rog... stiti voi cine... si traiesc pana la adanci batraneti impreuna. Nimeni nu-ti zice in basm ca ideea nu e de a trai pana la adanci batraneti impreuna, ci de a trai impreuna dupa ce se termina cu batranetile, in comuniune cu celelalte suflete... in Rai! Am citit, dar ca de obicei nu-mi mai aduc aminte unde, ca Adam si Eva la inceputurile lor erau o singura fiinta, si El si Ea in acelasi trup, lipiti sau mai bine zis contopiti unul intr-altul. De cand au pacatuit, Dumnezeu i-a despartit in barbat si femeie (dupa numele lor autentic -  "ish" si "isha" - adica barbat si barbata... ca sa se vada ca femeile din barbati s-au nascut) ca pedeapsa pentru pacatul lor. A dat insa porunca (a se vedea mai sus) ca atunci cand se vor gasi... un oarecare El cu o oarecare Ea... amandoi un trup sa fie. E porunca! Cum aduci asta in contextul vietii noastre de acum in care toti cauta "relatii" care sa le ofere cat mai multa libertate, independenta, neimplicare? Cum poti sa fii independent de mana ta dreapta atunci cand ea face parte din trupul tau? Tu sa mergi inainte si ea sa faca... ei bine... dreapta? Nu mai cred in libertatea in cuplu. De ce as vrea sa fiu liber/libera de cea/cel de care ar trebui sa ma lipesc?  O sa zici... "aha, vrei sa ma sufoci!"... iar eu o sa-zi raspund... "nu, vreau doar sa vad cum am arata noi intr-un singur trup!"... matematic vorbind: 1+1=1! (logica Lui Dumnezeu nu este aceeasi logica omului)

Tu poti sa inlocuiesti un inger in cer?

<<Dar de la inceputul fapturii, barbat si femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa. Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.>>

Am vrut sa scriu despre trupul unic pe care il iau barbatul si femeia atunci cand se lipesc unul de altul dar intre timp m-am hotarat sa scriu despre altceva (desi si subiectul asta ma inspira... adica, tu iti dau seama ce inseamna sa devii un trup?!).

...

"Vreau sa ma odihnesc... poate ma odihneste Dumnezeu de tot" (adica poate mor si se rezolva toate) Din cauza asta mi-am schimbat ideea. 

Dumnezeu a facut lumea si l-a facut pe om pentru ca prin mantuirea lui sa inlocuiasca ingerii care au picat din cer odata cu Lucifer. Cred ca citisem pe undeva despre asta, sau poate imi povestise cineva... dar am auzit povestea din nou in seara aceasta. Si m-am gandit... inainte sa iti doresti sa mori, intreaba-te <<Tu poti sa inlocuiesti un inger in cer?>>. Ai ajuns la dragostea lui Hristos? Te-ai apropiat intr-atat de Dumnezeu incat sa il ai permanent in inima ta?  Reusesti dupa o viata traita pe pamant sa iti indeplinesti menirea? Pai daca e sa ne gandim asa... poate din cauza asta ne da Dumnezeu atata timp la dispozitie, ca poate poate ajungem si noi sa ne dorim mantuirea. Caci se pare ca noi nu ne dorim, desi El isi doreste asta pentru toti oamenii. Pentru ca atunci cand iti doresti cu adevarat ceva faci absolut orice pentru a obtine lucrul (omul) pe care ti-l doresti. Orice! Si atunci... daca ne-am dori cu adevarat mantuirea, nu ar trebui sa facem tot ce ne sta in putinta pentru asta? Nu tin morala nimanui, poate doar mie... si sufletul meu se straduieste sa ajunga la dragostea lui Hristos si mai mult se straduieste sa o pastreze. Aici cred ca e secretul... cum faci sa o pastrezi? Evident ca nu stiu. Pana una alta, te rog nu-ti dori moartea atunci cand esti obosit sau dai de greu... doreste-ti sa ajungi sa poti sa inlocuiesti un inger in cer si abia atunci sa pleci la Domnul ingerilor!

Si inchei cu o bucurie lumeasca cu care s-a incheiat o zi absolut binecuvantata...

> Dear Professor,
>
> I will wait for your review. Please forgive me, I always tend to worry about
> deadlines.
>
> Best regards
 >IC

 Reply:
>I made the same thing 30 years ago ... GS

Despre logica lui Dumnezeu

Dreapta socoteala, intelepciune, barbatie si... am uitat care e cea de-a patra. Dar se pare ca sunt acestea cele pe care ar trebui sa le dobandim ca sa fim asa cum ne vrea Dumnezeu. Ca atunci cand ai un copil (cine are) si te apuci si-l duci sa invete matematica, engleza, pian si gimnastica (alege tu orice alt sport pentru minte si pentru corp). Unii poate au intelepciune dar sunt exagerati, altii poate dau dovada de barbatie dar se arunca cu capul inainte fara sa gandeasca prea mult iar altii poate sunt foarte cumpatati dar mai putin curajosi. Cert este ca noi ar trebui sa le invatam pe toate ca sa ne desavarsim. Poate in felul acesta o sa reusim sa dobandim si Harul Duhului Sfant si sa intelegem cu ajutorul Lui cum lucreaza Dumnezeu. Cert este ca in minuscula mea experienta intre ale duhovniciei am inteles ca logica noastra (toate schemele pe care le facem pentru a obtine ceea ce credem noi ca vrem) este cu mult depasita de logica lui Dumnezeu... care le aseaza pe toate asa cum le asezam eu cand eram copil si jucam "tetris" (remember?).

Eu pe tine trebuie sa te duc in Rai

Barbatul se mantuieste prin femeia lui si femeia se mantuieste prin nastere de prunci. Asa ne invata pe noi Biserica. Ei bine, daca privim lucrurile din acesta perspectiva, atunci ne dam seama ca pe umerii femeilor sta o responsabilitate imensa. Pe de o parte trebue sa-ti mantuiesti barbatul si pe de alta parte, pentru propria ta mantuire trebuie sa fii mama. Asta vorbind in general, banuiesc ca exista si femei care se mantuiesc fara sa indeplineasca criteriile de mai sus. Dar chiar si asa, revenind la medie (desi in mod clar nu inteleg si nu cred ca o sa inteleg vreodata logica Lui), ma gandesc cata incredere sa fi avut Dumnezeu in femei pentru a le da o asa mare misiune in viata. Mai intai de toate,  Domnul a facut femeia ca o completare a barbatului. L-a facut pe Adam, a zis ca este bine... dar apoi s-a hotarat ca se poate si mai bine. Poate tot din cauza asta si noi (care suntem chipul si asemanarea Lui) cautam mereu perfectiunea. Dar nu a facut femeia doar pentru companie... ci cu un scop nobil... aceea de a-l duce inapoi pe barbat in Rai (de unde l-a scos - poate ca si Dumnezeu a fost luat prin surprindere de 'eternul feminin'). Revenind totusi, ma gandesc eu in sinea mea, ca daca toti oamenii ar intelege rolul lor pamant, poate nu ar mai fi atata suferinta. Poate ca, daca atunci cand iti alegi partenerul de viata, te gandesti "mai, pe omul asta eu trebuie sa-l duc in Rai", poate ca atunci ai sta de doua ori sa te gandesti... sunt in stare sau nu sunt in stare? merita individul asta efortul meu de o viata ca sa-i deschid lui usa catre viata vesnica? si mai mult decat atat... oare el o vrea sa ajunga in Rai?

Ce a facut melcul?

Sa invatam de la natura, ca natura stie cel mai bine cum sa faca fata problemelor. Am intalnit acest melc saptamana trecuta si m-a impresionat. Mergea el frumos pe batul lui cand, in fata lui a aparut un obstacol. Ce a facut melcul? Nu l-a ocolit, nu s-a intors din drum, nu s-a apucat sa se planga ca acum el ce face si cum trece peste si vai de el ce nenorocire a patit :). A facut ceva mult mai interesant.... s-a urcat pe obstacol! si l-a transformat din obstacol in oportunitate ca sa-si schimbe traseul. Cine stie, poate ca batul initial nici nu-l ducea unde trebuie, poate nu gasea nimic bun la capatul lui. S-a chinuit ce-i drept un pic, i-a cazut si casuta si era si cada si el cu totul... dar s-a tinut tare! si a reusit sa treaca pe partea celalta. Interesant cum natura rezolva toate fara sa gandeasca prea mult.

Bravo melcule! :))

Oameni fara Dumnezeu

Ce inseamna sa fii fara Dumnezeu? Din cate imi dau seama, oamenii fara Dumnezeu nu vor sa creada/inteleaga/accepte ca noi suntem ai Lui. Daca stai bine si te gandesti, nu este un lucru chiar atat de rau sa fii al lui Dumnezeu. Pe vremuri, mai exact acum 2000 de ani, oamenii lui Dumnezeu nu se numeau crestini ci se numeau sfinti! Ca sa vezi, sa fii al lui Dumnezeu insemna sa fii sfant. Ce inseamna asta? Inseamna ca ei ii urmau Lui in purtare, in bunatate, in dragoste... sfintii erau ca Dumnezeu. Adica in ei salasluia Duhul Sfant iar Duhul Sfant nu-si face casa decat intr-un suflet curat. Pentru ca noi ne asemanam Lui in Duh! Ma intriga notiunea asta de Duh... ca noi nu suntem numai carne ci suntem si suflete (desi nu stiu daca a vazut cineva cum arata un suflet). Si nu numai ca suntem suflete dar avem si suflare de viata in noi... adica pe acest Duh Sfant care ne face sa putem vorbi cu Dumnezeu. Si de ce ai nevoie de mai mult decat sa vorbesti cu insusi Dumnezeu? Adica, unui copil ce-i trebuie mai mult decat sa vorbeasca si sa comunice cu parintii lui? Pentru ca daca copilul zice: "Mi-e sete..." Mama sau tata ii dau apa. Si daca copilul zice: "Vreau sa ma joc cu focul..." mama si tata nu-l lasa... si asa copilul stie ca ei ii poarta de grija neincetat. Si atunci... exista vreun sentiment mai minunat decat acela de a sti ca nu esti singur si ca cineva te ingrijeste neconditionat? Sa fii al lui Dumnezeu cred ca inseamna sa fii un om echilibrat, un om care nu-se leaga de nimic din aceasta lume, care intelege ca tot ce e aici e trecator. Un om al lui Dumnezeu vorbeste cu El (prin rugaciune) si este intr-o comunicare continua. Si, mai mult decat atat, un om al lui Dumnezeu il marturiseste pe El. Sa fii fara de Dumnezeu inseamna sa fii deznadajduit, trist, neincrezator, sa cartesti mereu, sa fii mereu nemultumit de ceea ce-ti ofera viata. Cine ar vrea sa fie asa?!

Icoana: Iisus cu vita de vie - primita recent in dar; este o icoana taraneasca foarte mare si veche. Am carti despre icoane, am vazut poze, am fost chiar si la muzeu sa vad astfel de icoane... dar a avea una este un sentiment cu totul deosebit. Iisus este vita si noi suntem mladitele (aceasta ar fi interpretarea icoanei). Mladitele care dau roade bune se pastreaza iar cele care nu dau roade se taie. Sa ne straduim si noi sa dam roade bune ca sa nu ne trezim aruncati din vie!

After all... what is the purpose of life?

 Have you ever thought about this? I guess you did, all people do. I think the first time I had this thought was when my grandmother died. She was the first death I have experienced in my life. I wasn't as sad I suppose I should have been... I actually didn't know how sad I should be. At her funeral my mother asked me to write a speech for the people at the church. I did. I wrote about my childhood (most of which I spent with her) and about how she used to be with us, all of her grandchildren. At the end of the speech I wrote this: "I am only sorry I didn't get to ask her ... <<after all... what is the purpose of life?>>" I kept thinking that she knew, being old. Old people tend to know things. Now, I think I have found the answer (by myself). I think the purpose of this life is not necessarily to be happy but to be grateful. Grateful for everything that happens to you, with the believe that it is for your own good. We tend to relate happiness to certain things, places or, most of all, people. Why do we put such an important thing in the hands of people? So, I believe that the purpose is to pass through this life being grateful, doing good things, helping people in need, and, most of all, building a relationship with God in order to be truly happy in the afterlife.

Science vs God

I don't know why people try to explain God through science. I don't understand why, throughout history, so many famous scientist refused to believe God exists only because they weren't able to prove His existence. I don't really want to believe in a God that can be proven by a simple (or more complicated) equation. Why would we want a God that can be explained? I would rather prefer one that cannot be reached trough reason but rather trough intuition and love. Why would we want to explain Him with our limited minds? Isn't it relieving to believe that there is someone out there that is able to find solutions to any problem? To love anybody? To be with us no matter what?

Well... it is easier for sure not to believe than to believe. But I, for one, don't want a God that can be figured out by science!

Paste fericit si inviere a sufletului va urez