Tu iti duci crucea?

Unii se imbolnavesc de boli grave (sau mai putine grave), cronice sau nu, dureroase sau mai putin dureroase, de minte sau de trup, usor sau greu de dus. Si asta, se pare, este spre folosul lor. Pe toate le ingaduie Dumnezeu. Adica El stie ca tu te-ai imbolnavit, nu e nevoie sa-i mai spui si tu. Dar altii nu se imbolnavesc, sau, daca o fac, o pot duce cu foarte mare usurinta de parca nici nu ar avea boala in ei... fara simptome, fara dureri, doar cu eticheta de bolnav. Ca si cum Dz i-ar baga si pe ei in categoria celor bolnavi (ca sa nu se zica, ca sa nu se spuna). Ei bine, ce te faci atunci cand vezi cat de grea e crucea altora iar tie iti merg toate din plin? Nu te apuca frica? Dar frica cea buna de data asta... frica de a nu-l supara pe Dz. Cu alte cuvinte, crucea ta sa fie pur si simplu sa fii cuminte, ascultator, sa-ti faci treaba cum trebuie si sa nu umblii dupa cai verzi pe pereti. Sa nu cedezi ispitei, sa nu te bagi in lucruri prea grele pentru tine, sa nu gandesti raul, sa ajuti oamenii dupa putinta si sa-L lasi pe Dz sa lucreze prin tine. Pentru ca pe tine te vrea sanatos (sau bolnav doar cu numele si nu cu suferinta) pentru ca are nevoie de tine pentru altceva. Suferinta ta fizica nu ti-ar fi de folos. Mai de folos este sa-ti folosesti mintea decat sa ti-o pierzi, sa fii cu oamenii dacat sa nu poti iesi din casa, sa mergi decat sa nu poti merge, sa vorbesti decat sa nu poti vorbi. Crucea ta e usoara. Zi mersi!