Azi Marta mi-a marturisit ca un baiat i-a furat inima. Frumos, m-am gandit eu dar, daca stai si judeci cu capul si nu cu inima, pe care se pare ca nu o mai ai, furtul in sine nu este un lucru bun. Pana la urma una din porunci este "sa nu furi". Ca atare, de ce gestul unui baiat oarecare de a fura inima unei fete (cu sau fara voia lui), este un gest acceptat? Nu, inima fetei nu se fura. N-am idee ce se face cu ea, dar cu siguranta nu se fura.
Asadar, asa mi-a zis Marta azi... ca i-a furat inima un baiat. Si apoi mi-a cerut un sfat. Cum am ajuns eu sa fiu in postura de a da sfauri pe acest subiect habar n-am. Dar daca ar fi sa-i dau un sfat i-as spune asa... "Marta, mai bine sa ai inima furata decat rupta in milioane de bucatele. Inima furata o mai recuperezi cand nu e el atent dar cealalta inima... ei bine... nu. Asadar, fugi cat de tin picioarele de baietii care iti fura inima!". Mai trist e ca nici eu nu mi-as urma acest sfat! Ma bazez totusi pe faptul ca ea este cuminte si ascultatoare.