Caciula

In lipsa de talent la pictatul icoanelor m-am apucat sa crosetez caciuli. Ma linisteste treaba asta si nu ai nevoie de cine stie ce pricepere. Totusi, pana sa iasa prima, cred ca am stricat-o de zece ori (nu exagerez). A doua  am desfacut-o dupa ce am terminat-o iar la a treia am reusit! Ma gandesc ca atunci cand ma vor da afara de la serviciu (asa cum vad ca a inceput sa se practice recent) o sa ma reprofilez pe crosetat. Nu cred ca o sa mor de foame cu caciulile... pana la urma, cine n-ar avea nevoie de una?! Momentan le-am facut cadou pe cele pe care am reusit sa le finalizez, asta bineinteles din nevoia de a fi laudata pentru noul meu "talent".

Va arat ulima caciula, cu ajutorul lui Giraf care se tot plange ca e prea mare pentru el. Eu cred ca ii sade muninat!

Atelierul meu!

Dupa 4 ani (da!) am reusit in sfarsit sa imi fac ordine in balcon si sa il transform in atelier. Nu va luati dupa blocul de desen de pe masuta... e doar de decor... nu l-am inaugurat inca... dar am zis sa fac impresie :).

Anul acesta am hotarat sa renunt la cursurile de pictura pentru ca... pandemia... dar nu as vrea sa renunt la iconografie. Nu ca as fi eu iconograf... adica pe blogul asta numai icoane nu sunt! Dar, cum au aparut oaresce schimbari in viata mea care imi permit sa am mai mult timp la dispozitie (adica mi-am dat demisia!! yey), am zis sa il folosesc cu folos! Adica sa ma (re)apuc de facut icoane. Aceste este unul din obiectivele pe 2021.

Nu va ingrijorati... aveam doua joburi si am renuntat doar la unul :). Este de nedescris senzatia pe care o ai atunci cand este zi de lucru iar tu nu trebuie sa te duci nicaieri! Astept momentul asta de 6 ani si iata ca a venit. Vorba noului meu carnetel... "good things take time".

Casatorie vs. feciorie

 In mod normal, nu ar trebui sa vorbesti despre ceva ce nu cunosti si, avand in vedere ca nu am experimentat personal casatoria, poate nu ar trebui sa vorbesc despre asta pentru ca... "rolul chibitului e sa taca, zgomot sa nu faca [...], sa nu faca glume, sa nu se afume, [...], sa nu faca semn, sa fie de lemn". Totusi, si asa, pe post de chibit al acestui joc ce poata numele de casatorie, ca un simplu observator, am ajuns la aceasta concluzie... casatoria este o mucenicie. Sfantul Ioan Gura de Aur o numeste "teroare". Atunci cand esti casatorit trebuie sa ii slujesti unui om, cum zice Hristos (ca tot e ziua Lui azi), trupul tau nu mai este al tau, ci al altuia. Insa, atunci cand nu esti casatorit, ii slujesti lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, nu este atat de pretentios ca oamenii. Vrea de la tine doar sa Il iubesti si sa faci poruncile lui. Dar poruncile lui nu includ sa faci curat in casa, sa faci mancare si sa speli vase. Dumnezeu iti cere sa fii smerit (in primul rand), milostiv si bun si altele asemenea. Dar cel mai mult, Dumnezeu iubeste fecioria (asumata)... de aceea se zice ca Sfantul Apostol Ioan era ucenicul pe care il iubea Iisus... pentru ca era fecior.  Iar fecioria este numita tot de Sfantul Ioan Gura de Aur "intreaga intelepciune". Ei bine... de ce aleg oamenii sa traiasca in "teroare" cand pot ajunge la "intreaga intelepciune"?

Coronascepticus

Coronascepticus este o forma de manifestare nou aparuta "in contextul pandemiei de coronavirus". Este un personaj dezvoltat din omul de rand care prezinta diferite caracteristici, acestea evoluand odata cu pandemia.

Ca atare, in forma sa incipienta, Coronascepticus nu crede in covid... de parca covid ar fi un fel de dumnezeu in care oamenii ba cred ba nu cred.

Pe masura ce pandemia a evoluat, Coronascepticus a luat si el o forma mai avansata, aceea de om liber, cu propria varianta a conspiratiei mondiale si cu dorinta de a ramane liber, fara "masca pe figura", traind dupa credinta ca virusul nu este de la Dumnezeu. De acord. Nu este de la Dumnezeu.... am trecut si eu prin aceasta faza de "sceptism" si inca mai sunt.

Odata cu inmultirea cazurilor, Coronascepticus a dezvotat credinta ca virusul ii "ataca" pe altii, si niciodata pe el... el care traieste practic in afara lumii.

Cea mai avansata forma de Coronasceptism s-a dezvoltat in ultimele saptamani cand, afland ca a fost si el infectat cu coronavirus, Coronascepticus crede ca e doar o raceala, il doare un pic capul si gatul dar nu are nimic. Si chiar daca are, care e problema? Merge linistit si isi face treaba lui, se plimba prin oras, se intalneste cu oameni... atata timp cat cei apropiati lui nu au nimic, ce conteaza ceilalti?

Cand (daca) in sfarsit, Coronascepticus is face testul de covid si acesta iese pozitiv, Coronascepticus alege sa se bazeaze  pe stirile aparute in mass-media referitoare la rata de esec a testelor covid. Ca atare, el totusi nu are covid, doar testul spune ca are, dar defapt el nu are. Cum zicea un profesor de-al meu pe vremuri, in legaturile cu bani veniti pentru studenti... "banii exista dar nu exista". 

In concluzie, si crezul lui Coronascepticus este... "covidul exista dar nu exista".

Pacat de noi restul care credem ca virusul exista... e totusi vina noastra ca ne-am inbolnavit. Daca am fi avut si noi credinta lui Coronascepticus, nu ne-ar fi atins acest "inger al intunericului" care se numeste covid si care afecteaza doar pe cei "slabi in credinta".... ca mine.

In Patericul Egiptean, un parinte se ruga totusi asa: "Doamne, da-mi traznet, caci fiind sanatos nu ma gandesc la Tine"... sa fie acesta crezul bolnavului de covid ("covidului"), si sa ne gandim mai mult la Dumnezeu... si nu la Coronascepticus.

Cum am devenit criminali in serie prin indiferenta

 Azi am auzit o poveste care m-a ingrozit... o persoana bolnava cu virusul care ne-a imbolnavit planeta, a refuzat sa se duca sa se testeze si sa se trateze corespunzator din motiv ca "nu am nimic, este doar o raceala". Ca atare, din neglijenta, a imbolnavit toate persoanele care locuiau in blocul ei, inclusiv pe mama si bunica ei care, in final, au decedat. Si atunci m-a lovit in plin acest gand... din neglijenta omoram oameni, din neglijenta ne incarcam cu pacatul acestei ucideri. 

Simti ca te lupti cu diavolul atunci cand discuti cu o persoana care refuza sa creada ca s-a imbolnavit... efectiv te simti ca pe front. Te copleseste neputinta ta, lipsa puterii cuvantului tau... al meu, defapt. Si, daca ramai indiferent si tu, reununtand la lupta de a-i convinge... oare nu te faci partas la aceasta crima? Daca ai fi insistat mai mult, daca l-ai fi "terorizat" zilnic si ai fi luat tu locul constiintei lui imbolnavite de virus...nu ai fi putut oare sa salvezi o viata? Dar, sa ma crezi, a "teroriza" pe cineva nu este usor... te sleieste de puteri, te consuma, te epuizeaza... nu conteaza ca o faci din dragoste pentru ca nu esti crezut. Omul deja bolnav cu trupul este bolnav si cu mintea si nu mai vrea sa auda vocea ratiunii. Desi traim intr-o societate si Dumnezeu ne indeamna sa ne iubim aproapele, aceasta boala te convinge ca doar tu esti aproapele tau iar altii nu conteaza, nu exista.

La inceputul acestei pandemii, stateam zilnic aproape in preajma unui parinte care intrase intr-o stare de neliniste incercand sa inteleaga care este scopul virusului, pentru ce a fost creat. Si intr-una din zile, a avut o descoperire de la Dumnezeu... "mi-e teama sa nu ne ia mintile ca sa nu ne mai inchinam lui Dumnezeu". Imi pare mie ca acum asa se intampla iar primul pas este sa nu mai ascultam de poruncile Lui, iar iubirea de aproapele este porunca. Urmatorul pas va fi sa nu ne mai pese nici de Dumnezeu, orbiti fiind de frica bolii sau de nepasarea care intr-adevar ucide.

Virusul nu-i imbolnaveste doar pe cei direct afectati pentru ca si noi, cei inca sanatosi. Ne imbolnavim de ganduri si de griji, pacatuim judecandu-i pe ceilalti. Toti suntem defapt bolnavi si nici macar nu ne dam seama.

Va rog, nu va faceti si voi partasi nepasarii...