Gandul

Gandul este viu... la aceasta concluzie am ajuns. Ma fascineaza acest subiect inca de pe vremea cand gandurile mele erau ca niste "viermi" care simteam ca imi mananca din creier, erau gandurile rele care aveau darul sa ma pironeasca la pamant asa cum stau cainii cu botul... nu pe labe, ci pe jos. Pe vremea aceea nu stiam ca gandul este viu, nu stiam ca poti sta de vorba cu gandul asa cum stau de vorba cu tine. Ma ingrozeau acele momente in care efectiv imi paraliza tot trupul si mi se parea incredibil cum ceva ce nu exista defapt, poate avea acest efect asupra mea.
Apoi am citit o "poveste" din Pateric care spunea asa... ca un parinte, de cate ori ii venea un gand, ii spunea gandului "intreaba-L pe Hristos ca eu nu stiu sa-ti raspund". Am aplicat si eu aceasta metoda si, de cate ori imi aduceam aminte de... asa... spuneam si eu "nu stiu sa-ti raspund, du-te si intreaba-L pe Hristos". Si a functionat! Cu alte cuvinte, in loc sa ma lupt cu gandul, sa caut explicatii, sa incerc sa inteleg de ce etc. etc.... si sa merg prin labiritul imaginatiei creat de gand... il evitam pur si simplu. Deci, prima regula in lupta este sa eviti lupta (daca se poate). Se pare ca se aplica si in lupta cu gandurile acest principiu. Apoi am descoprit ca Patericul este plin de astfel de "povesti" cu parinti ce au gasit diferite metode de a se lupta cu gandul. Spre exemplu, Ava Theodor si Ava Lukie, batjocorindu-si gandurile lor (timp de cinzeci de ani!) ziceau asa:"dupa iarna asta, ne vom duce de aici" (din pustie) si cand venea vara ziceau: "dupa vara asta, ne vom duce de aici". Asa ca iti zic si eu acum "vorbim maine gandule, ca azi nu stiu sa iti raspund".

Sa facem din casele noastre biserici...

Nu sunt vorbele mele ci ale unui parinte. Sa facem din casele noastre biserici in aceste clipe in care lumea s-a oprit in loc din cauza unui fel de dusman nevazut. Nu virusul. Nu. Cu acest dusman nu te lupti cu sabia... cum a zis si Mantuitorul cand au venit sa il arasteze "Lasa sabia jos". Nu cu sabia deci... ci cu rugaciunea, cu postul, cu citirea sfintelor scripturi. In acest haos linistit in care lumea se intemniteaza de una singura, sa ne facem din casele noastre biserici, din camerele noastre chilii si pe noi insine sa ne facem pustnici in cetate.

Ca sa ai amintire de la mine...

Azi am primit un dar de la cineva care ma iubeste. A zis... "ca sa ai amintire de la mine". Pesemne ca nu stia ca eu m-am lepadat de toate amintirile mele... sau poate ca din contra, vrea sa-mi creeze amintiri noi. Cred ca amintirile sunt doar forme de gand. Mintea noastra este chiar capabila sa creeze amintiri din lucruri care nu au existat niciodata. Si atunci, cum de oamenii nu isi aduc aminte de Dumnezeu? Imi este cu adevarat mila de cei ce nu-L cunosc, si mai mare mila de cei ce nu vor sa-L cunoasca. Cunosc un om, in a carui inima se pare ca eu locuiesc de ceva timp (fara stirea mea), care de curand a aflat ca sufera de o boala grea... cea mai grea dintre cele grele. Un om smerit si bland, bun ca Cel de Sus si grabnic ajutator ca sfintii, un om de o mare valoare pentru aceasta lume in care toti locuim momentan. Un om pe care il admir enorm. Ei bine, cu toate realizarile lui, acum e bolnav. Si vine intrebarea (mea)... la ce i-au folosit? calatoriile si conferintele si descoperirile stiintifice si timpul pierdut? Pentru ca tot timpul pe care nu-l dedicam implinirii poruncilor lui Dumnezeu este un timp pierdut. Sa-mi spuna si mie cineva, la ce i-au folosit? Pana una-alta, eu am pornit ca la razboi impotriva acestei boli, iar arma razboinicului ortodox nu este sabia ci este rugaciunea... iar rugaciunea nu taie si nu omoara ci vindeca. Rugaciunea se pare ca nu se pierde niciodata, nu dispare, are efecte in timp (chiar si cand ai incetat sa te rogi pentru cineva) iar Dumnezeu o foloseste la momentul potrivit. Rugaciunea pe care nu o primeste cel pentru care te rogi, se duce catre ingeri, asa mi-a spus parintele meu duhovnic. Se pare ca rugaciunea este ca un fel de energie, aproape materie (poate cu ghilimele). Se poate face cu trupul, cu mintea si cu inima.. cu inima fiind treapta cea mai de sus ("nu te mai rogi tu ci Duhul Sfant se roaga in inima ta"). "Poti sa te rogi toata viata si Dumnezeu sa nu primeasca sau poti sa te rogi o clipa si Dumnezeu sa primeasca rugaciunea ta". De unde deduc eu ca rugaciunea primita este cea cea facuta intr-o stare duhovniceasca buna. Cum ajungi la starea in care Dumnezeu iti primeste si implineste rugaciunile? Nu stiu... inca ma mai straduiesc... Stiu doar ca pana acum, o singura rugaciune nu mi-a fost primita... nu stiu daca de Dumnezeu sau de cel pentru care m-am rugat. Dar vorba aceea... viata e lunga (aparent), nu stii ce se poate intampla.

Biserica ortodoxa din Sendai

Patriarhul Serafim (Tsujie) al Sendaiului in timpul Sfintei Liturghii

Dumnezeu mi-a ingaduit acum vreo doi ani sa ajung in Japonia, mai exact in Sendai. A fost asa cam ad-hoc, nu am planuit neaparat sa ajung acolo dar toate s-au legat cu usurinta si in luna martie am aterizat (la propriu) la aeroportul Haneda. Am luat frumos trenul din Tokyo si am ajuns intr-un final -  dupa o calatorie aproape interminabila - la Sendai. Ca tot crestinul ortodox incepator, primul lucru pe care l-am facut a fost sa caut o biserica ortodoxa si, spre bucuria mea, am gasit una chiar la 10 minute de hotel. Si nu una oarecare, ci una in care slujea chiar patriarhul lor. Pentru ca am ajuns acolo intr-o zi de sambata, am avut ocazia sa particip la Sfanta Liturghie a doua zi. M-a miscat foarte mult credinta acelor oameni. Sa vezi japonezi inchinandu-se si facand metanii iti da efectiv speranta ca totul este posibil. Iar cantarile ortodoxe cantate in limba japoneza sunt minunate. Nu am priceput o iota din ce spuneau dar am simtit duhul lor care era unul foarte bland. La inceputul slujbei toti din biserica s-au spovedit si s-au inchinat Sfintei Cruci (impodobita cu flori), facand  metanii pana la pamant iar la sfarsit aproape toti  s-au impartasit. N-am indraznit sa merg in fata, am ramas langa usa de la intrare, minunandu-ma de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni care cu adevarat ii intoarce pe toti la credinta.

Pentru ce se roaga patriarhul?... mila 慈悲 (Jihi), pace 平和 (Heiwa), sanatate 健康 (Kenkō)

Pentru ca am stat pe acolo cam o saptamana, miercuri dimineata m-am intors la biserica. De data aceasta, biserica era aproape goala... in fata era patriarhul (imbracat foarte simplu, doar in rasa - stand in genunchi in poza din dreapta), cu cei doi preoti si un cantaret. Eu am ramas tot in spate, cu si mai mare jena de data aceasta. La un moment dat s-a intors patriarhul si m-a vazut dar nu a zis nimic. Am stat si am ascultat slujba lor si cantarile lor si m-am gandit cat de smeriti sunt acesti oameni, cat de mare este credinta lor si cat se bucura Dumnezeu de ei. La sfarsit, s-au inchinat toti sfintei cruci. Patriarhul mi-a facut semn si mie sa vin sa ma inchin. Am facut ascultare, cu o oarecare teama sa nu deranjez sfintenia locului cu prezenta mea. Apoi mi-a facut semn sa iau anafura iar eu, incurcata, incercam sa-i explic ca am mancat deja la hotel si nu am voie. El a zi "ok ok"  - adica nu-i nimic, ia si mananca! asa ca am ascultat si m-am impartasit din anafura japoneza! Mi-a placut foarte mult de patriarh, avea o privire blanda si o simplitate impresionanta.

Am vrut sa impartasesc aceasta experienta a mea pentru ca dintre toate bisericile ortodoxe vizitate (intamplator) in ultimii 4-5 ani prin lume aceasta mi-a ramas cel mai mult in suflet si a trezit in mine ideea ca ceea ce este imposibil la om, la Dumnezeu se face cu usurinta. 

Iar daca va nimeriti prin Sendai va recomand cu caldura sa ii faceti o vizita patriarhului si bisericii lui si sa-l ascultati dandu-I slava lui Dumnezeu cu cantarile lui japoneze. Daca nu aveti ocazia.... va fac partasi la experienta mea, pentru ca l-am filmat pe ascuns! Shhhhttt....Sa nu ii spuneti...

2 0 2

 

Va fac cunostinta cu Sfantul Pafnutie. Nu pot sa mi-l insusesc 100% pentru ca profesoara cursurilor pe care le urmez vine si face corecturi in urma mea ca sa iasa ceva prezentabil din orice tentativa de icoana. Aceasta defapt nu este chiar o icoana, este un studiu. Mie mi-a placut acest sfant Pafnutie pe care il gasiti in Pateric si pe care batranii il invatau: "In orice loc vei merge, nu te numara pe tine si te vei odihnii". Banuiesc ca  ascultat de ei pentru ca a devenit sfant... ceea ce va urez si voua!