Ca sa ai amintire de la mine...

Azi am primit un dar de la cineva care ma iubeste. A zis... "ca sa ai amintire de la mine". Pesemne ca nu stia ca eu m-am lepadat de toate amintirile mele... sau poate ca din contra, vrea sa-mi creeze amintiri noi. Cred ca amintirile sunt doar forme de gand. Mintea noastra este chiar capabila sa creeze amintiri din lucruri care nu au existat niciodata. Si atunci, cum de oamenii nu isi aduc aminte de Dumnezeu? Imi este cu adevarat mila de cei ce nu-L cunosc, si mai mare mila de cei ce nu vor sa-L cunoasca. Cunosc un om, in a carui inima se pare ca eu locuiesc de ceva timp (fara stirea mea), care de curand a aflat ca sufera de o boala grea... cea mai grea dintre cele grele. Un om smerit si bland, bun ca Cel de Sus si grabnic ajutator ca sfintii, un om de o mare valoare pentru aceasta lume in care toti locuim momentan. Un om pe care il admir enorm. Ei bine, cu toate realizarile lui, acum e bolnav. Si vine intrebarea (mea)... la ce i-au folosit? calatoriile si conferintele si descoperirile stiintifice si timpul pierdut? Pentru ca tot timpul pe care nu-l dedicam implinirii poruncilor lui Dumnezeu este un timp pierdut. Sa-mi spuna si mie cineva, la ce i-au folosit? Pana una-alta, eu am pornit ca la razboi impotriva acestei boli, iar arma razboinicului ortodox nu este sabia ci este rugaciunea... iar rugaciunea nu taie si nu omoara ci vindeca. Rugaciunea se pare ca nu se pierde niciodata, nu dispare, are efecte in timp (chiar si cand ai incetat sa te rogi pentru cineva) iar Dumnezeu o foloseste la momentul potrivit. Rugaciunea pe care nu o primeste cel pentru care te rogi, se duce catre ingeri, asa mi-a spus parintele meu duhovnic. Se pare ca rugaciunea este ca un fel de energie, aproape materie (poate cu ghilimele). Se poate face cu trupul, cu mintea si cu inima.. cu inima fiind treapta cea mai de sus ("nu te mai rogi tu ci Duhul Sfant se roaga in inima ta"). "Poti sa te rogi toata viata si Dumnezeu sa nu primeasca sau poti sa te rogi o clipa si Dumnezeu sa primeasca rugaciunea ta". De unde deduc eu ca rugaciunea primita este cea cea facuta intr-o stare duhovniceasca buna. Cum ajungi la starea in care Dumnezeu iti primeste si implineste rugaciunile? Nu stiu... inca ma mai straduiesc... Stiu doar ca pana acum, o singura rugaciune nu mi-a fost primita... nu stiu daca de Dumnezeu sau de cel pentru care m-am rugat. Dar vorba aceea... viata e lunga (aparent), nu stii ce se poate intampla.