Vizitati muzeul de icoane pe sticla de la Sibiel

Anul acesta am avut ocazia sa vizitez muzeul de la Sibiel. De foarte mult timp mi-am dorit asta dar niciodata nu s-a nimerit. Aplicand principiile rabdarii m-am bucurat in cele din urma de o vizita vara aceasta. Muzeul se afla in incinta unei biserici, colectia cuprinzand aproximativ 600 de exponate. Eu va recomand sa mergeti sa-l vizitati, nu o sa va para rau. La intrare e o doamna foarte amabila care va va spune povestea muzeului. Pe noi ne-a lasat singuri la un moment dat asa ca am avut ocazia sa ne plimbam pe acolo de voie. O sa gasiti icoane si din Nicula si din Fagaras si din alte zone ale tarii. Eu le-am studiat cu drag pe toate dar pana la urma preferatele mele raman icoanele facute la Nicula. Au o simplitate aparte... si pana la urma asta cautam cu totii in viata.

 Principiile rabdarii:
     1. Rabdare, indelunga rabdare si rabdarea sfintilor (treptele rabdarii)
     2. Rabdaaaaare si nu rabdare cu noduri! (parintele Paisie Olaru)
     3. Rabdare! Rabdare! Rabdare! Rabdare! Rabdare! (parintele Cleopa)
     4. Rabdare, rabdarica, rabdaroi (atunci cand ti-ai pierdut rabdarea, urmezi pasul 4 pana o recapeti)

Dragostea

1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

2. Si daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Si daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.

4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,

5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,

6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,

7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodata. Proorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

9. Caci cunoastem in parte, si proorocim in parte;

10. dar cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi.

11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

12. Acum vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

13. Acum dar raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

(1. CORINTENI 13 - Intaia epistola a lui Pavel catre Corinteni)

Sinfii Petru si Pavel, Nicula

(Pictura taraneasca pe sticla din Romania - Juliana Danco, Dumitru Danco)

Ai grija sa nu iti pierzi Sfantul Duh!

Se pare ca prin taina Botezului se pogoara asupra noastra Sfantul Duh pe care apoi il indepartam de la noi prin pacatele pe care le savarsim de-a lungul vietii (cu sau fara voie). Nu ma pricep sa dau o definitie teologica a Sfantului Duh insa eu o asimilez cu acvariul pe care il am in casa de aproape 7 ani de zile. E plin cu pesti colorati si cu plante, ei traiesc si respira acolo si imi dau mie o bucurie si o stare de bine. Conditia ca acesti pesti sa traiasca este ca eu sa completez saptamanal apa care se evapora din acvariu. Daca il neglijez, pestii incep sa moara, plantele sa putrezeasca si acvariul sa se umple de alge. Asa si cu sufletul nostru... daca il neglijam, Duhul Sfant pleaca de la noi. Un suflet neglijat este un suflet nespovedit, neimpartasit, lipsit de revelatia divina. Cum reusim sa ne facem sufletul culcus bun pentru Duhul Sfant? Cereti ajutorul sfintilor. Din cate am invatat despre ei, "sfintii stau la usa inimii tale gata sa te ajute". Ma gandesc ca meseria lor este sa ajute oamenii in necaz asa cum inginerii construiesc case si doctorii vindeca bolile trupului, sa aplice cele stiute si sa invete din noua experienta (respectiv necazul nostru). Toti ne bucuram cand avem de lucru ca se ne luam plata la sfarsit de luna... doar ca plata sfintilor e in Ceruri! Ca atare, nu ezitati sa le cereti ajutorul, in tot ceasul, ca ei stau la usa gata sa va ajute. Doar ca noi, de mici suntem invatati sa nu deschidem usa strainilor iar pentru majoritatea, sfintii tocmai asta sunt, niste straini. Biserica e ca o scoala, te invata despre ei, despre viata lor, ti-i face prieteni si te ajuta sa deschizi usi. Altfel, traiesti in neincredere si teama... si ce rost are?

Cum cerem ajutorul sfintilor? Prin citirea acatistului, prin invocarea numelui lor si prin rugaciune. Rugaciunea mea preferata?

"Da-mi Doamne si nu-mi mai lua inapoi!"

 

Popa Sandu, 1908 - Sfanta Treime

 (Pictura taraneasca pe sticla din Romania - Juliana Danco, Dumitru Danco)

A doua sansa

"Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:

 - Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine! 

 In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:

- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?

- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-am schimbat!

- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.

- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.

- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!

- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.

- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!

- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt."

sursa: aici

Si atunci... cum stim daca ne-am schimbat cu adevarat sau daca este doar o iluzie? Multi spun ca nu te poti schimba fundamental, ca asa cum te nasti, asa esti. De acord. Doar ca mie mi se pare ca viata e prea lunga ca sa poti spune ca esti mereu la fel. Nimic nu este constant pe lumea asta. Toate se invart in jurul unor parametri care, si ei, la randul lor, depind de altii si altii si altii. Totul este conectat de un fir invizibil la capul caruia esti tu care poti alege sa duci o viata incurcata si greoaie sau sa-ti iei ragaz sa-ti descurci firele prin constientizari ale comportamentului tau care duc la o schimbare lina, nefortata, placuta si chiar plina de revelatii!

Pana una-alta... astept un fir adus de ingeri ca sa vad daca trec testul sau nu! (atunci cand ii va veni vremea desigur)

Ingerul din fotografie sta atarnat de firul lui si imi canta intr-una din vioara... pacat ca nu am eu auz ingeresc ca sa-l pot auzi.

De ce credem in icoane si nu in pietre

In timp ce faceam ordine prin carti (si prin viata), am descoperit o carte de icoane pe care habar n-aveam ca o am. Nu imi amintesc cum a ajuns in casa mea aceasta colectie de icoane a muzeului din Varna dar ma bucur ca am descoperit-o. 

Ca atare... de ce credem in icoane si nu in pietre? Nu credem in icoane, bineinteles, credem in Sfinti. Si credem in ei pentru ca Dumnezeu e mult prea departe. Poate ca prea putini ajung sa aiba indrazneala de a comunica direct cu Cel de Sus. Majoritatea dintre noi reusim sa ne regasim in aceste variante mai pamantene ale Lui. Unii nu reusesc deloc. Sfantul e mai apropiat noua, ne invata sa urmam viata lui, aducand cu sine miracolul ajutorului lui. Miracolul consta in faptul ca, urmand exemplul Sfintilor de a duce o viata mai curata sufleteste, mai fara pacate, mai luminoasa, descoperim in timp bunatatea lui Dumnezeu. Pe principiul "eu te-am facut eu te omor", Dumnezeu e bun cu noi atunci cand suntem si noi buni cu El. Si suntem buni cu El atunci cand suntem ascultatori, ca orice copil care asculta de parintii lui. Daca nu, Dumnezeu ne mai da si cate o palma din cand in cand, cu dragoste fireste.

Asadar... credem in icoane pentru ca altfel viata ar fi poate mai grea, ne-am simti mereu singuri si fara ajutor. Ce bine e uneori sa pui in mainile vreunui Sfant problema cu care te confrunti si sa-l lasi pe el sa o rezolve. Iti usureaza sufletul si-ti da o stare de bine.