Fie tie dupa credinta ta

Exista doua lumi... cea a credintei si cea a indoielii. Daca alegi sa crezi inseamna ca te lasi cu totul in grija lui Dumnezeu. Cei ce au indoieli nu pot intelege asta... nici macar la nivelul absurdului. Dar Domnul a spus clar:

'Dacă veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi voua cu neputinta.'

Problema este una singura... credinta este un dar de la Dumnezeu. Asa cum e inainte-vederea. Asa cum e facerea de minuni. Asa cum e vindecarea. Nu toti au darul credintei. Nu stiu ce ar trebui sa faci ca sa-l primesti... poate doar sa-l ceri. (?) Stiu doar ca a crede este mai usor decat a nu crede. Il mai lasi si pe Domnul sa ingrijeasca de viata ta, sa aranjeze lucrurile, sa te fereasca de rele, sa-ti aduca in cale oameni buni, sa-ti gaseasca loc de parcare :). Pentru ca altfel... cred ca poti chiar sa innebunesti. Si se inampla de multe ori ca oamenii sa innebuneasca la propriu sau sa se imbolnaveasca de ingrijorare sau de tristete sau de nervi. Dumnezeu, ca un bun si iubitor de oameni, atata ne cere: sa credem in El iar El ne va implini toate cererile (care ne sunt de folos sufletului nostru). Ce lume frumoasa ar fi aceea in care toti oamenii ar fi cu inimile deschise, cu inimile sus si ar avea credinta in Dumnezeu.

Razboiul gandurilor

Imi place linistea. Cand e extrem de liniste poti sa-ti pui ordine in ganduri: 'tu... acolo, tu... dincolo, tu... vino-ncoa ca pe tine trebuie sa te lamuresc'. Dar ce e cu toate gandurile astea? Am auzit de multe ori expresia 'razboiul gandurilor' iar acum, daca stau si ma gandesc... razboi suna a ceva serios, chiar foarte serios. Adica am vazut si eu multe documentare cu razboaie (recunosc ca am dezvoltat un fel curiozitate in ultima vreme pe subiectul asta) si acolo se lasa cu oameni torturati, oameni raniti, oameni morti. Fiecare vrea sa puna stapanire pe celalalt. Si de aici deduc eu ca gandurile vor sa puna stapanire pe mintea noastra. Si de cele mai multe ori reusesc. Ce interesant ca ceva ce practic nu poti sa percepi cu niciunul dintre simturi, poate avea asa multa putere asupra ta. Asadar, razboiul gandurilor poate, la o adica, sa te si omoare. Deci, daca este razboi, razboi sa fie! Cred ca, la vreme de razboi, cea mai mare greseala pe care o poti face este sa ti se faca frica si sa fugi... atunci ai incurcat-o! In schimb, trebuie sa iti gasesti aliati puternici, sa te inarmezi cu cele mai performate arme si sa lupti. Care sunt armele duhovnicesti impotriva gandurilor care ne razboiesc? In primul rand rugaciunea. In al doilea rand postul... care face ca rugaciunea sa lucreze. In al treilea rand... sa nu stai de vorba cu gandurile. Sa le ignori. Pentru ca gandurile de cele mai multe ori te amagesc si te obosesc si te innebunesc de cap. Asadar: 'tu... acolo, tu... dincolo iar tu... mai lasa-ma-n pace!'

Cand esti linistit... si gandurile se linistesc...

PS: Arhanghelul Mihail are sabie... si asta poate fi potrivita in lupa cu gandurile si nu numai

Ai grija sa nu il superi pe Dumnezeu

Asa... si cum faci sa nu-l superi pe Dumnezeu? E o provocare cam mare. Pentru ca esti om si, ca atare, cu inclinatii spre pacat. In orice clipa poti sa faci sau sa gandesti ceva rau, sa vorbesti urat, sa judeci pe cineva, sa poftesti, sa te falesti, sa fii lenes, sa mananci prea mult, etc. etc. etc. Doar ca Dumnezeul nostru este milostiv si iubitor de oameni. Adica, dupa mintea mea, daca imediat ce ai gandit raul, ai vorbit urat, ai judecat, ai lenevit, ai poftit, te-ai mandrit sau te-ai lacomit... ti-ai cerut iertare, atunci Dumnezeu, "ca un bun si de oameni iubitor" te iarta. Cred ca nu se poate abtine. Poate ca asta este cea mai mare dovada de dragoste... iertarea. De aceea ni se cere mereu sa iertam in cele mai importante momente... in rugaciune si inainte de Sfanta Impartasanie ("mergi si cu cei ce te-au suparat te impaca" - adica iarta-i). O fi de ajuns?

De ce se pierde harul?

Cred ca toti primim har de la Dumezeu. Mergi la biserica, primesti har, faci o fapta buna, iar primesti har, stai pe langa o persoana care are har... iei si de acolo. Suntem inconjurati de acest har al Duhului Sfant asa cum suntem inconjurati de aer. Nu-l vedem, asa cum nu vedem nici aerul... il simtim doar din cand in cand asa cum simtim ca bate vantul sau cand vedem frunzele ca sa misca (in bataia vantului). In acatistul Sfantului Duh chiar asa zice: "intru lumina si suflare de vant de bucurie-facatoare" deci comparatia mea e valida. Toti avem har, asta e clar. Cum facem de-l pierdem? Ei bine... un gand nelalocul lui, un gest marunt, o impresie, o dorinta ... toate acestea ne fac sa ne iesim din stare, sa nu mai fim in Duhul Sfant (temporar). Cine a zis: paziti-va ochii (mintea, cugetul, gandul, etc.) mare dreptate avea. 

'Harul Duhului Sfant sa fie cu voi cu toti'....'Si cu Duhul tau!'

Fluturi in... inima?

M-am mai gandit la asta acum ceva timp... si se pare ca mereu ma intorc la gandul meu. Inima noastra e prea mica pentru a cuprinde dragostea lui Dumnezeu. Presupunand, fireste, ca dragostea se aseaza in inima si nu in ficat sau rinichi sau stomac sau mai stiu eu unde... desi stomacul cu fluturii lui cu tot poate induce in eroare. Am observat totusi aceasta diferenta. Dragostea lumeasca intr-adevar iti afecteaza mai intai stomacul (i.e. fluturii). Ai, daca imi aduc bine aminte, o senzatie de... defapt, stii ce, nu-mi mai amintesc. Dragostea lui Dumnezeu in schimb cu siguranta direct la inima ajunge. O face sa bata mai tare, ii schimba ritmul, o face sa se faca mare mare ca si cum ar vrea sa-ti iasa din piept si sa cuprinda toti oamenii in ea. Din inima ajunge apoi in minte (desi invers ar trebui sa fie traiectoria din cate am inteles) si te pune pe ganduri. Oare ce am facut eu de ma iubeste Dumnezeu atat? Ei bine, cand simti dragostea lui Dumnezeu, nu iti mai este de folos meditatia sub cascada, mantrele, mokuso-ul si altele asemenea. Nu este nevoie sa te golesti de ganduri ca sa ajungi sa cunosti adevarul. Este nevoie doar sa-ti deschizi inima si, in loc sa practici meditatiile de orice fel, sa ai mereu gandul la Dumnezeu.