Gandul

Gandul este viu... la aceasta concluzie am ajuns. Ma fascineaza acest subiect inca de pe vremea cand gandurile mele erau ca niste "viermi" care simteam ca imi mananca din creier, erau gandurile rele care aveau darul sa ma pironeasca la pamant asa cum stau cainii cu botul... nu pe labe, ci pe jos. Pe vremea aceea nu stiam ca gandul este viu, nu stiam ca poti sta de vorba cu gandul asa cum stau de vorba cu tine. Ma ingrozeau acele momente in care efectiv imi paraliza tot trupul si mi se parea incredibil cum ceva ce nu exista defapt, poate avea acest efect asupra mea.
Apoi am citit o "poveste" din Pateric care spunea asa... ca un parinte, de cate ori ii venea un gand, ii spunea gandului "intreaba-L pe Hristos ca eu nu stiu sa-ti raspund". Am aplicat si eu aceasta metoda si, de cate ori imi aduceam aminte de... asa... spuneam si eu "nu stiu sa-ti raspund, du-te si intreaba-L pe Hristos". Si a functionat! Cu alte cuvinte, in loc sa ma lupt cu gandul, sa caut explicatii, sa incerc sa inteleg de ce etc. etc.... si sa merg prin labiritul imaginatiei creat de gand... il evitam pur si simplu. Deci, prima regula in lupta este sa eviti lupta (daca se poate). Se pare ca se aplica si in lupta cu gandurile acest principiu. Apoi am descoprit ca Patericul este plin de astfel de "povesti" cu parinti ce au gasit diferite metode de a se lupta cu gandul. Spre exemplu, Ava Theodor si Ava Lukie, batjocorindu-si gandurile lor (timp de cinzeci de ani!) ziceau asa:"dupa iarna asta, ne vom duce de aici" (din pustie) si cand venea vara ziceau: "dupa vara asta, ne vom duce de aici". Asa ca iti zic si eu acum "vorbim maine gandule, ca azi nu stiu sa iti raspund".