Frica

Am citit undeva acum mult timp ca toate 'puterile' ce ni s-au dat noua au fost pentru a le folosi spre slava lui Dumnezeu... tristetea... ca sa plangem dupa El, mania... ca sa ne maniem impotriva dracilor... frica... pentru a avea frica de Dumnezeu... etc... pentru etc... Noi le-am transformat insa in patimi si atunci ne intristam cand cineva sau ceva ne supara, ne maniem cand nu mai avem rabdare sau ni se intampla ceva ce nu ne dorim si ne e frica de un milion de lucruri mai putin de Dumnezeu. Eu recent am descoperit o altfel de frica... aceea de a-l pierde pe Dumnezeu din inima mea, din gandurile mele. Nu stiu cum de s-a intamplat sa-l am, ca sa-l pot pierde... nu imi aduc exact aminte momentul in care s-a intamplat. Dar stiu cu siguranta ca tot ceea ce fac de o vreme incoace este atent supraveghiat si indreptat de El. Ma simt tocmai ca o migie de golf care trebuie sa ajunga la destinatie si, din cand in cand, jucatorul ii mai trage cate una. Evident ca o doare si pe mingie... cand esti lovit cu ditamai batul n-are cum sa nu te doara... (cum zice: 'toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat')... dar intr-un final uiti de durere si te bucuri ca ai ajuns acolo unde trebuie.