Fluturi in... inima?

M-am mai gandit la asta acum ceva timp... si se pare ca mereu ma intorc la gandul meu. Inima noastra e prea mica pentru a cuprinde dragostea lui Dumnezeu. Presupunand, fireste, ca dragostea se aseaza in inima si nu in ficat sau rinichi sau stomac sau mai stiu eu unde... desi stomacul cu fluturii lui cu tot poate induce in eroare. Am observat totusi aceasta diferenta. Dragostea lumeasca intr-adevar iti afecteaza mai intai stomacul (i.e. fluturii). Ai, daca imi aduc bine aminte, o senzatie de... defapt, stii ce, nu-mi mai amintesc. Dragostea lui Dumnezeu in schimb cu siguranta direct la inima ajunge. O face sa bata mai tare, ii schimba ritmul, o face sa se faca mare mare ca si cum ar vrea sa-ti iasa din piept si sa cuprinda toti oamenii in ea. Din inima ajunge apoi in minte (desi invers ar trebui sa fie traiectoria din cate am inteles) si te pune pe ganduri. Oare ce am facut eu de ma iubeste Dumnezeu atat? Ei bine, cand simti dragostea lui Dumnezeu, nu iti mai este de folos meditatia sub cascada, mantrele, mokuso-ul si altele asemenea. Nu este nevoie sa te golesti de ganduri ca sa ajungi sa cunosti adevarul. Este nevoie doar sa-ti deschizi inima si, in loc sa practici meditatiile de orice fel, sa ai mereu gandul la Dumnezeu.