28 decembrie, 2014

Vietuind cu omul meu

Pentru mine nu exista zi, nu exista noapte, nu exista timp. Eu sunt vesnic, dat de la Dumnezeu pentru acest om, sa ma rog pentru el, sa-l ocrotesc, sa-l apar, sa-i indrum pasii... de cand s-a nascut pana la sfarsitul lui pamantesc. Am aripi mari cu care uneori zbor catre sus, dar cu care, de cate ori este nevoie, il invelesc pe omul meu, ii dau caldura, il apar de ploaie, de vant si de zapada. De cele mai multe ori, omul meu nu stie ca sunt langa el, ma ignora, ma uita. Cand e el trist, eu sunt nelinistit, ca si cum nu mi-as fi indeplinit menirea pe pamant. Dar uneori, omul meu isi aduce aminte de mine! Ce minune! Imi canta cantari de lauda si ma roaga sa fiu langa el, imi vorbeste ca si cum chiar m-ar vedea si se gandeste la mine. Mi se topesc aripile de drag de el si mai cu ravna ma rog lui Dumnezeu pentru mantuirea lui. Daca ar sti omul meu ce grea e meseria de inger pazitor!

Sa nu fim slabi de inger, sa vorbim cu ingerul pazitor si sa-i cerem mereu ajutorul, ca el abia asteapta sa ne ajute. Tu cum ti-l imaginezi pe ingerul tau pazitor?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu